De la Părintele Ghelasie, vorbe pentru viaţa noastră!

Principiile Părintelui Ghelasie, marele isihast creştin trecut la Domnul in 2003, transmise de Părintele Valerian:

1.Să nu te alarmezi!
2.Să nu te contrazici!
3.Nu-ţi arăta nevoinţa!
4.Nu blama Răul! (care cuprinde Nu deznădăjdui, Nu cârti, Nu condamna, Nu judeca)

În fotografie, Părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei:

Mananca, roaga-te, iubeste!

Uneori, sa-ti pierzi echilibrul datorita iubirii face parte din a trai o viata echilibrata.

DE ZIUA POEZIEI: Doua poeme de VIRGIL MAZILESCU

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce


Prefaţă

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)
deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor

săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură

"Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer"

Pentru fiecare dintre noi, fie că sîntem pregătiţi sau nu, va veni ceasul cel de pe urmă. Nu vor mai fi răsărituri de soare, minute, ore sau zile. Tot ce ai adunat, lucruri preţuite sau uitate, vor trece în mîinile altora. Bogăţia, celebritatea şi puterea ta se vor risipi ca fumul în vînt.

Nu va conta ce ai avut sau ai datorat.
Pica, resentimentele, frustrarea şi gelozia nu vor mai fi. La fel, speranţele, ambiţiile, planurile şi promisiunile tale vor expira. Victoriile şi eşecurile care păreau atît de importante vor fi uitate. La sfîrşit nu va mai conta de unde vii şi unde te-ai aşezat. Nu va mai conta dacă eşti frumos sau inteligent.

Atunci, ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea vieţii tale?

Nu va conta ce ai cumpărat, ci ce ai construit.
Nu ce ai luat, ci ce ai dat.
Nu va conta succesul, ci ce ai lăsat în urmă.
Nu va conta ce ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe alţii.
Va conta orice gest de integritate, compasiune, curaj ori sacrificiu care i-a ridicat, i-a însufleţit şi i-a făcut pe ceilalţi să-ţi urmeze exemplul.
Nu va conta competenţa, ci caracterul tău.
Va conta nu cîţi oameni ai cunoscut, ci cîţi îţi vor simţi multă vreme lipsa.
Vor conta nu amintirile tale, ci ale celor dragi despre tine.
O viaţă care contează nu e construită la voia întîmplării, ci prin alegere.

(Discursul final al documentarului "Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer")

Constrângere sau autenticitate?

Am găsit câteva vorbe frumoase astăzi, pe care le dau mai departe. Spre a fi ceea ce suntem...
"Morala, spunea Nae Ionescu, are două rădăcini: Una care înseamnă constrângere şi care izvorăşte din apăsarea semenilor asupra noastră. Ea face oamenii cumsecade. Alta, care izvorăşte din noi înşine şi care însemnează un anumit stil de viaţă personal, face pe oameni autentici. Îi face să fie ce sunt. Numai această din urmă rădăcină face morala cu adevărat respectabilă. Nietzsche are dreptate când numeşte pe cealaltă un paravan al laşităţii şi o compensaţie virtuală a năzuinţelor pe care n-ai avut curajul să ţi le-mplineşti aievea".
(din cartea lui Mircea Vulcănescu, "Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut", Ed. Humanitas, 1992)

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă

Nebun şi înger

cine are de-a face cu îngerii este deasupra jocurilor şi a lumii întregi ţi-am spus dimineaţă „nu de vulturi, ci de înălţimea zborului teme-te!”

m-am trezit greu, ţineam de mână un nebun
(îngemănat în aripă cu îngerul său, fugea în lume
pentru apărarea oamenilor singuri)
nu am uitat mersul pe sârmă, chiuitul aspru al gândului
pregătit de-cu-seară la foc mic,
de unde înţelepciunea,
de unde cumsecădenia de paie, de unde rostul
de a fi ceea ce sunt
într-o lume care nu este ceea ce este

nebun de aripă, mă vindecă lumii un înger...